Nu am dispărut nicăieri.
Pur și simplu, în toată nebunia care s-a dezlănțuit în ultimele trei luni, cuvântul meu mi se pare inutil. Și prea neînsemnat.
Acum mă gândesc totuși, să înșir câteva gânduri, ca să mi le așez. Să le împărtășesc și să le las aici... poate așa nu mă vor mai obseda și mă vor lăsa în pace.
Let slip the dogs of war!
E un rând din Shakespeare de care mi-am amintit de mai multe ori zilele astea. Nu, nu sunt un fan de-al lui. Știu expresia asta dintr-un film. "The Postman". Vi-l recomand.
Nu știu dacă are rost să precizez poziția mea în acest conflict, dar dacă cineva se întreabă de partea cui sunt, vă comunic că sunt în totalitate de partea Ucrainei.
Nu știu cum va câștiga Ucraina. Și-au pus prea multă speranță în armament occidental, dar... Occidentul are alte socoteli și planuri. Iar la mijloc sunt oamenii. Viețile lor, destinele, speranțele și disperările.
******
În aprilie și mai am fost de câteva ori la centrul de refugiați din orașul meu. Ca translator-voluntar.
Știți ce gând mă urmărea de fiecare dată când vedeam, când întâlneam atâția oameni nenorociți?
Nu se poate ca cel/cei care au distrus atâtea vieți să câștige! Nu este drept! Pur și simplu nu se poate!
******
Refugiații ucraineni sunt uimiți la cât de bine sunt tratați în România.
Ajutorarea refugiaților a început, după vechea tradiție românească, prin haiducie. Statul a fost ... degeaba. Pe urmă lucrurile s-au îndreptat puțin. Dar inițial, voluntarii au fost în prima linie.
Și, m-am gândit că și aici este o tradiție seculară.
Cineva din analiștii ucraineni, comentând situația politică și militară din Republica Moldova a spus despre noi: ei NU sunt oameni ai războiului.
Și a avut dreptate.
Nu degeaba a numit Paul Goma romanul său așa (cum apare în titlul postării). Nu l-am citit, dat titlul însuși este foarte exact și sugestiv.
Noi știm de ce are nevoie un refugiat. Pentru că de secole am practicat refugiul din fața urgiilor. Inclusiv din fața războiului.
O pâine caldă pe masă, o vorbă blândă, un așternut curat, o locuință separată unde să stai în tihnă după un drum lung, după o fugă lungă... Și deodată în ochii bejenarului începe să licărească o speranță. Și o mulțumire fără margini.
Statul le dă refugiaților tichete de masă. E suficient doar să te înscrii în baza de date. La centru există o bază de date cu locuințele gratuite disponibile. Și o bază de date cu locurile vacante, pentru cine vrea să lucreze. Nu mai zic de rafturi de haine și mâncare pe care orice refugiat poate să le ia în orice cantitate.
Nu are rost să înșir toate poveștile oamenilor pe care le-am întâlnit aici, dar imaginați-vă multe mame, cu copii de cele mai diferite vârste într-o țară străină. Cum v-ați simți în pielea lor?
Mi-am mai amintit zilele astea și de Goga, cu a lui "Fără țară":
Căci vai de cine-și pierde țara/Ca să și-o ceară de la voi.
******
Între timp, în R. Moldova au fost interzise spre difuzare buletinele de știri din Rusia. Nu știu dacă e adevărat și dacă se aplică, dar... Oare de ce?
În această situație Rusia n-are decât să răspundă "simetric", așa cum îi place.
Adică să interzică toate buletinele de știri din Moldova difuzate pe teritoriul Rusiei. Mult succes!
Și la final: aici, pe acest canal, nu voi mai posta informații în limba rusă. Să-mi arătați voi mie (mă adresez rușilor) cât de NEnaziști și NEfasciști sunteți.