Vezica urinară

Vezica urinară este un organ nepar, reprezintă un rezervor musculo-membranos în care se deschid ureterele, ce duc urina excretată de rinichi și care este eliminată prin uretră în afara organismului, urina fiind reținută în vezică între micțiuni.

În jurul vezicii se află țesutul conjunctiv pelvi-subperitonial și spațiile delimitate (prevezical, retrovezical).

Dimensiunile vezicii urinare sunt: 11-12 cm diametrul vertical, 8-9 cm - transversal; 6-7 cm - anteroposterior. Unele aspecte anatomice ale vezicii urinare la bărbat și la femei după datele unor autori este de 250-350 ml, iar după alții de 400-500 ml. Forma ei este variabilă în funcție de cantitatea de urină care se găsește în interiorul ei. Atunci când vezica urinara este plină, are o formă ovoidă, iar când este goală – o formă semilunară sau de cupă. Vezica urinară anatomic are un fund, un corp și un vârf. Fundul vezicii urinare este situat inferior. La acest nivel se găsesc cele două orificii ale ureterelor și orificiul intern al uretrei. Porțiunea vezicii urinare cuprinsă între aceste orificii poartă numele de trigon vezical și vine în raport cu prostata și canalul deferent, cu veziculele seminale la bărbat și cu colul uterin la femeie. Musculatura vezicii urinare este formată din trei pături sau straturi de fibre musculare netede la care se adaugă o rețea bogată de fibre conjunctive elastice.

Raportul dintre fibrele musculare și cele elastice este de aproape unu la unu. De raportul dintre cele două componente depinde o proprietate foarte importantă a vezicii urinare și anume ,,Complianța” care reprezintă capacitatea de distensie a vezicii urinare fără modificări presionale semnificative. Fibrele elastice se află sub influiența stimulării estrogenice. La menopauză se produce diminuarea procentului de țesut conjunctiv de la nivelul detrusorului, ceea ce determină scăderea complianței vezicale. Fenomenul de scădere a complianței vezicale se produce și în unele afecțiuni ce însoțesc creșterea presiunii de închidere uretrală, ceea ce determină creșterea forței de contracție a detrusorului și hipertrofia țesutului muscular raportat la fibrele conjunctive.

Fibrele musculare ale păturii plexiforme continuă cu stratul muscular al porțiunii inițiale a uretrei pe care o înveleşte circular, formând un sfincter al vezicii urinare. Toate aceste straturi musculare, formează o unitate morfofuncțională, numită mușchiul detrusor al vezicii urinare, rezultatul contracției căruia este evacuarea completă a conținutului vezical. Tunica mucoasă căptuşeşte din interior vezica urinară, fiind separate de tunica musculară prin tunica submucoasă.

Când vezica urinară este goală, mucoasa formează numeroase cute care dispar pe măsură ce vezica se umple. La fundul vezicii urinare este o zonă netedă, de formă triunghiulară lipsită de plice.

Funcția de umplere, stocare și micțiune se bazează pe o sinergie funcțională a vezicii urinare. Un rol important, în apariția și dezvoltarea incontinenței urinare îl are diafragma pelviană, care este formată prin unirea mușchilor ridicători anali (partea dreaptă și stângă). Slăbirea mușchilor ridicători anali duce inevitabil la: diminuarea efectului ,,chingii” anorectale, ceea ce determină încovoierea planșeului pelvian; deschiderea tractului urogenital și la apariția prolapsului organelor pelviene. Prolabarea uretro-vezicală poate fi urmată de apariția incontinenței urinare.