Cu toții cunoaștem faptul că statele naționale ce s-au format în urma destrămării Uniunii Sovietice au întâmpinat, la etapa incipientă, o serie de probleme similare, printre care: corupția în rândul funcționarilor publici, delapidarea de fonduri publice, privatizarea pe criterii preferențiale ș.a. Însă cea mai complexă problemă cu care s-au confruntat statele est-europene post-sovietice este problema/necesitatea tranziției spre sistemul democratic/capitalist. La capitolul respectiv a apărut un ansamblu de întrebări, unele din ele fiind:
1. Cum urmează a fi implimentat sistemul democratic în condițiile realității post-sovietice?
2. Va fi oare eficientă democrația ca mijloc de soluționare a problemelor pe care le întâmpină tinerele state naționale?
3. Va fi suficient doar importarea normelor democratice din occident pentru a obține rezultat sau este necesară racordarea respectivelor norme la specificul național?
4. Moștenirea sovietică, urmează a fi păstrată sau distrusă?
În vederea soluționării respectivelor probleme, țările membre CSI din Europa au implimentat diverse acțiuni care pot fi însumate în două mari categorii:
1. Metoda intensivă (conservatoare) – s-au operat schimbări fundamentale minimale dar cu efect maximal;
2. Metoda extinsivă (modernistă) – s-au operat schimbări sistemice multe și majore dar efectul nu a fost cel așteptat.
Atestăm în cazul dat că Belarus corespunde primei categorii obținând dezvoltare economică rapidă și maximală fundamentându-se pe moștenirea sovietică.
Republica Moldova, a aplicat a doua metodă, adică transformări radicale și majore dar care într-un final nu avut efectul scontat, a condus la crearea unor condiții oportune pentru privatizări ilegale a patrimoniului statal, a furtului banilor publici etc, a creat o criză identitară la nivel social: vestita dilemă- ești român sau moldovean?
Însă chestiunea fundamentală care nu a fost încă soluționată de nici un stat european post-sovietic este problema continuității; altfel spus, problema legăturii dintre generația sovietică și cea născută după 1991.
Cu părere de rău, eșecul statelor CSI de a rezolva problema ”cimentării” legăturii indispensabile între generații a provocat apariția unui rapt între predecesori și succesori fapt ce a generat un efect extrem de distructiv.
Protestele din Belarus cu referire la alegerile prezidențiale nu sunt altceva decât rezultat acestui rapt generațional care se manifestă prin:
1. Lipsa interesului și respectului generației tinere față de propriu trecut și valori național-tradiționale;
2. Promovarea primatului fenomenului globalizării asupra intereselor naționale de către generația tânără;
3. Atitudinea repulsivă manifestată de generația tânără față de instituțiile propriului stat;
4. Însușirea istoriei și bazelor legal-etatice a unui alt stat în detrimentul celui național;
5. Indiferența și ocazional detestul manifestat de succesori față de aportul adus dezvoltării sociale de către generația predecesoare.
Aceste caracteristici corespund unei tipologii generaționale care a renunțat la legătura sa cu statul său de origine și prin urmare a pierdut contactul cu realitatea.
Ceea ce avut loc în Republica Belarus nu face altceva decât să confirme această axiomă, argument în acest sens fiind faptul că la proteste au participat, în proporție majoritară, generația tânără. Această generație constitue o echipă de oameni care habar nu au ce înseamnă să construiești un stat din temelie, să asiguri bunăstarea cetățenilor, să menții ordinea publică, să combați criminalitatea. Acești oameni s-au născut în condiții decente deja create, iar în virtutea faptului că aceștia consideră că trecutul țării lor are valență exclusiv negativă, ei nu studiază propria istorie și propriile valori, argumentând că ei se consideră ”cetățeni ai globului”. Argumentul respectiv este produsul excesului fenomenului globalizării și conține un substrat extrem de periculos, deoarece necesitatea de asociere a ”homo sapiensului” stă la baza construcției ființei umane. Totoadată, ea are caracter omniprezent, deoarece se regăsește atât în Biblie, când Dumnezeu la creat pe Adam și ca acesta să nu stea singur, a creat-o și pe Eva; cât și în teoria darwinistă de geneză a ființei umane, adică asocierea maimuțelor în procesul de metamorfoză.
Necesitatea de asocierea a omului își are originea în latura psihologică-spirituală (ex: rugăciunea în comun la biserică) și mai apoi în latura biologică (ex: mâncatul împreună la masă). Cu alte cuvinte, necesitatea fundamentală a omului de a se asocia are ca și izvor, o sursă hibridă compusă din aspectul spiritual și cel material.
În contextul dat, statul reprezintă forma supremă de asociere a oamenilor dintr-un anumit teritoriu, cuprinzând, la fel, atât latura spirituală cât și cea materială. Dar în situația în care, un grup de persoane, se consideră ”cetățeni ai globului”, are loc degradarea percepției fenomenului asocierii de la nivel hibrid la nivel exclusiv material. Persoanele care se conduc de astfel de raționamente, sunt extrem de periculoase deoarece ele nu au limită în acțiunile lor. Latura spirituală este acea care impune anumite restricții și categorizează lumea materială în tangibil și intangibil; în contrast cu latura materială care este infinită și uniformă, fapt ce creează iluzia absenței limitelor.
Persoanele ”cetățeni ai globului” nu cunosc limitele și sunt gata să aplice orice metodă pentru a-și obține scopul propus. De ce? Pentru că ei nu au nimic de pierdut. De ce nu au nimic de pierdut? Pentru că nu au legătură cu trecutul lor, cu generațiile anterioare, cu valorile lor istorico-naționale, ce sunt ignorate.
Aceasta este esența experimentului eșuat din Republica Belarus; faptul că la un anumit moment, societatea post-sovietică nu a mai pus accentul/ a ignorat necesitatea stringentă de a asigura continuitatea generațională, iar în rezultat au apărut o generație de oameni care din cauza absenței legătuii cu predecesorii, nu cunosc altă metodă de a-și manifesta dezacordul politic decât prin proteste violente, prin dărâmarea a tot ceea ce a fost construit până la ei, prin europenizare de dragul europenizării, prin schimbare de dragul schimbării, prin democratizare de dragul democratizare.
Unicitatea experimentului Belarus este faptul că puterea statală, delegată de către națiune belarusă, a fost capabilă să facă față provocării din partea protestatarilor, menținând și apărând astfel integritatea statală a Republicii Belarus și perpetuând astfel în timp statul respectiv ca fiind independent, suveran, puternic și apărător al moștenirii istorice.
În țările CSI, unde status quoul a evoluat invers, situația a escaladat până la nivelul distrugerii integrității teritoriale și apariția unei obscurități socio-statale care nu are final. Argument în acest sens sunt cazurile: Georgia, Republica Moldova, Ucraina.
În concluzie, status quoul Belarusului este efectul exclusiv al raptului generațional existent în țările CSI, fapt ce a dus la apariția unui grup de persoane tinere care au o percepție exclusiv materialistă asupra orânduirii sociale, nu își cunosc obârșia, nu au limite în acțiuni și aplică teorii eronate în practică, proces care duce inevitabil la distrugerea moștenirii supreme care este statul național. Prin urmare, experimentul belarus, trebuie să fie o lecție pentru noi, cei din Republica Moldova. Dacă nu vom reveni la problema continuității generaționale, nu vom educa tânăra generație în spiritul istoriei, culturii și valorilor naționale, atunci statul Republica Moldova este sortit distrugerii, iar împreună cu acesta, sortit distrugerii este și națiunea moldovenească.
Cu respect,
Mihai Gafton,
Master în Drept Constituțional,
Avocat stagiar în cadrul BAA s.Botanica
